« Sleeptight: concept de pat minimalist | Home | Samsung SyncMaster 971P: premiul de design IDEA »
Nou standard WiFi: 15 Gbps !
În cadrul unui experiment realizat de cercetători de la universitatea Georgia Institute of Technology s-au pus bazele unui nou standard de comunicații de date fără fir ce oferă atingerea unei viteze de transfer de date de până la 15 GBps. Tipul de comunicare este similar cu cel preconizat de norma IEEE 802.15.3C, funcționând în frecvența de 60 GHz. Această frecvență este nereglementată pentru simplul motiv că o legătură necesită cale vizuală între un emițător și un receptor (spre deosebire de semnalul WiFi actual, care poate să “treacă” dintr-o cameră în alta a unui apartament). Debitul maxim posibil scade drastic odata cu distanțarea de sursă: 10 Gbps la 2 metri și 5 Gbps la 5 metri.
Aplicațiile practice ale unui astfel de sistem sunt majoritatea bazate pe transferul de conținut de pe chioșcuri specializate pe laptop sau pe telefonul mobil. Un film poate fi achiziționat în format electronic dintr-un magazin multimedia și va ajunge în mai puțin de un minut pe hard-diskul laptopului, via o astfel de rețea wireless. Cercetătorii de la Georgia Tech urmăresc compatibilizarea dispozitivelor de înaltă viteză cu standardul WiFi actual pentru a folosi un singur card sau chip pentru ambele tipuri de comunicare.
[Sursa: GeorgiaTech]



Fara comentarii
Salt spre formular | trackback uri