« De unde sare iepurele: un virus de Windows pe Apple iPod 5.5 GB | Home | De la Samsung : monitor LCD cu grosime de 12 mm »

Review: am dat iPod-ul pe un Sansa seria E200: Sansa E250, review

De fapt, titlul este un pic radical. Nu am “dat” iPod-ul pentru simplul motiv ca acesta s-a stricat singurel. La aproximativ 1 an si 3 luni de la achizitie, ceea ce semnifica 3 luni dupa expirarea garantiei. Am incercat in fel si chip sa-l repar, ba chiar l-am desfacut urmand sfaturile de pe diferite site-uri. Nu am reusit sa gasesc pe cineva care sa repare iPod-uri si singura parere “avizata” a fost a unui amic care a sugerat ca “s-a busit chipul de memorie Flash”. Cu un justificat gust amar, intr-un acces poate de suparare si sub imperiul sevrajului de podcasturi si muzica, am decis de urgenta sa-mi cumpar un MP3 player care sa indeplineasca urmatoarele criterii:

• sa nu fie iPod
• capacitate minima 2Gb
• pret sub 800 RON
• sa nu fie iPod
• durata de viata a bateriei de la 12 ore in sus
• sa nu necesite un soft special pentru transferul de melodii/podcasturi
• display de dimensiuni decente, preferabil color
• si evident: sa nu fie iPod !

M-am indreptat spre sectiunea corespunzatoare de pe price.ro, unde primele device-uri care corespund criteriilor sunt mai multe versiuni iRiver, unele chiar la 6 GB. Cu iRiver am insa 2 mari probleme. Una este legata de design, care nu imi place de nici o culoare. A doua priveste autonomia, care este “pe hartie” de 12 ore, adica minimul a ceea ce cautam eu. Pe scurt, iRiver cade. O alta optiune interesanta este Sony NW-A1000, care – desi depaseste pretul de 720 RON – a fost extrem de tentant pentru o vreme cel putin. Ce m-a atras la el a fost capacitatea de 6 GB, care este killer pentru un Sony Network Walkman la acel pret si designul – sa recunoastem – foarte reusit, cu un ecran monocrom este drept, dar perfect imbinat cu carcasa. Ah, si autonomia de 20 de ore. Care s-a dovedit a fi un mare fake inca de la prima cautare pe Internet. De fapt, aceasta autonomie este garantata de Sony pentru playback-ul de fisiere codate in formatul lor ATRAC la o anumita rata de compresie. Playerul nu este optimizat pentru MP3-uri si durata de viata a unei incarcari poate sa coboare pana la valori ridicole de 3-4 ore atunci cand sunt ascultate MP3-uri. Pentru conversia si transferul de track-uri trebuie folosit Sony Connect, care este literalmente software-ul cel mai injurat de pe planeta. In acest punct, este clar ca m-am racit destul de violent cu privire la NW-A1000, asa ca singura optiune de pe lista care sa corespunda cerintelor mele a fost Sansa E250. Negasind nimic cu adevarat ingrijorator pe Internet despre acest DAP, am purces cu mult curaj la cumpararea lui, pentru o suma apropiata de 600 RON, ceea ce inseamna cam 215 USD, adica vreo 80% mai mult decat pretul recomandat de Sansa in US si cam 20% mai mult decat pretul din Europa. Dar, se stie, americanii sunt saraci si chitrosi, asa ca putem tolera.

Sigur ca in banii acestia am capatat si anumite lucruri pe care nu le-am cautat in mod specific: receptor radio FM cu posibilitate de inregistrare, redare de imagini si de scurte fisiere video la 15 fps. Aveam sa aflu ulterior de pe forumuri ca sunt in posesia unui model de Sansa “american” pentru ca acela “european” nu are modulul de radio FM. La cei 2Gb livrati in standard se mai pot adauga 2Gb de memorie sub forma unui card microSD. O alta functionalitate relativ rara pe acest gen de device-uri este prezenta unui microfon cu posibilitate de inregistrare. Din pacate inregistrarile se fac sub forma de fisiere WAV ceea ce limiteaza durata acestora destul de drastic din cauza memoriei de doar 2 GB. Ca design, gadgetul este foarte aratos, iar carcasa metalica da o senzatie placuta de soliditate, insa cu pretul unei greutati de 76.5 grame, mare pentru un device de dimensiunea lui Sansa E250. Un ciclu de descarcare al bateriei este anuntat la 20 de ore, si din cate am citit pe forumuri si am experimentat pana acum, cifra nu este departe de cea reala.

Sigur ca exista si probleme, si iata ce am putut sa constat:

• cea mai deranjanta este compatibilitatea “aleatoare” cu USB-urile care nu sunt 2.0. Sansa este perfect recunoscut pe PC-uri mai noi, dar cum il conectezi pe un sistem mai vechi sau un laptop pe care nu te-ai indurat inca sa-l dai, hop cu Unknown Device. Este destul de penibil, iar iPod-ul nu mi-a facut niciodata o asemenea figura.
• Scroll-wheel-ul nu este touch sensitive, ceea ce este o decizie de design corecta, daca ma intrebati pe mine. Cand backlit-ul este aprins si lumina ledului albastru strabate prin el, arata chiar bestial. Cand il vedem in lumina naturala si ne prindem ca este un plastic alb semi-transparent de cea mai joasa speta, parca ne mai trece entuziasmul.
• Ascultatorii de podcast-uri vor fi dezamagiti ca Sansa nu stie sa reia podcast-ul din momentul in care ai pus pauza. De fapt stie asta, doar daca nu mai faci altceva. Cum ai iesit din podcast in menu pentru orice alta operatie, nu te mai intoarce automat la momentul pana la care ai ascultat.
• Ca ergonomie, Sansa este sub iPod. Operatii pe care nu le executi frecvent, precum cea de inregistrare stil reportofon, necesita doar un buton pentru a fi pornite, eventual din greseala ! Dar, operatii frecvente care la iPod se faceau instantaneu cer uneori acrobatii complicate cu 2-3 click-uri si eventual un pic de scroll.
• Fiind dotat cu chipul PortalPlayer ca si vechea generatie de iPod-uri si multe alte DAP-uri, calitatea sunetului este decenta fara a straluci. Nu inteleg in vecii vecilor de ce nimeni nu pare sa fi inteles din ceea ce s-a constatat cu iPod Shuffle ca decodoarele SigmaTel bat la fund concurenta in materie de calitate audio. Sigur, nu am ascultat inca noile produse Apple cu chipuri Samsung, care ar putea sa rastoarne situatia. Dar, pana atunci, Shuffle generatia veche raman cele mai bune DAP-uri din punct de vedere calitate a redarii audio – si credeti-ma ca am “pus urechile” pe cateva DAP-uri la viata mea. Sansa este la medie la acest capitol daca il comparam cu brandurile, dar este mult peste chinezismele de pe Alibaba care in ultima vreme se vand in Romania precum painea calda.
• castile livrate sunt niste junk-uri care trebuie aruncate instantaneu in prima pubela care va rasare in cale.

Aici simt nevoia unei paranteze ceva mai dure. Nu am sa inteleg in vecii vecilor de ce fabricantii de playere audio au o placere sadica in a livra cele mai jalnice casti cu produsele lor. Singura exceptie notabila este Sony, dar doar pentru anumite game de DAP-uri. Cei mai penibili sunt Apple, care au transformat castile albe intr-un adevarat fashion statement. Fashion, fashion fratilor dar se aude ca dintr-o pivnita inundata cu lichid de frana. Cand vad oameni pe strada cu acele dopusoare albe in urechi, parca-mi vine sa urlu. Cum este posibil sa dai milioane (sau zeci de milioane) de lei pe un device si sa nu investesti cateva sute de mii intr-o pereche de casti decente ? Remarcati ca am spus decente si nu bune sau foarte bune sau chiar cu noise cancelling (pentru ca mergi pe strada cu playerul si nu asculti muzica doar in pat). Doar pentru aspect ? Mdah.
O data terminat acest mic intermezzo si frustrarea revarsata in public, am sa finalizez cu concluziile care se impun. Sandisk Sansa E250 este o achizitie reusita – sunt foarte satisfacut. As cumpara acelasi produs si acum, dupa ce stiu ce-i poate si ce nu-i poate pielea, fara remuscari de nici un fel. Retineti totusi cateva detalii. Eu sunt un mare consumator de podcasturi si in rest am doar un manunchi de albume de rock alternativ pe care le tot reciclez. Din acest punct de vedere, limitarea de 2GB nu mi se pare un capat de tara. Fiind un geek, nu am intrat in fibrilatii cand PC-ul de acasa nu mi-a recunoscut Sansa. Apoi, am avut rabdare sa gasesc pe net un programel de alcatuit playlist-uri, pentru ca ergonomia Sansa la acest capitol este sub orice critica. Nu toata lumea are aceasta rabdare.

Asadar, pentru cei care cauta confortul, ergonomia, simplitatea, recomandarea mea este in continuare iPod. Mergeti pe mana lui Apple, care stie ce face. Dar daca sunteti genul curios, care schimba firmware-ul, se plimba prin toate setarile si intra in mod recovery chiar fara sa citeasca manualul de utilizare, as spune ca Sansa merita efortul. Diferenta intre iPod si Sansa este ca intre un aparat foto complet automat, scump si super-branduit – si unul semi-automat, mai ieftin dar cu mai multe functionalitati.

Iar pentru cei care mai vor sa studieze si alternativele, iata un link spre lista a 29 iPod killers pentru Craciunul lui 2006, detaliata pe mp3newsware. Sansa este mentionat pe a doua pozitie. Lectura placuta.

PS Pe apple.ro, vechiul iPod Nano 2Gb se vinde la excelentul pret (pentru Romania) de 589 RON.

[Nota: Preturile semnalate erau valabile la data scrierii acestui articol]