« | Home | »


Sony-Ericsson K630i: HSDPA de buget redus

Publicat la 24/09/2007 14:35:02 | categoria Telefoane

Sony-Ericsson K630i: HSDPA de buget redusDesigur, este dificil să vorbim de buget redus în condițiile în care abonamentul la Internet de mare viteză costă cât costă. Este de presupus că pe măsură ce terminalele dotate cu HSDPA se vor înmulți, operatorii de telefonie mobilă vor reduce prețurile la acest serviciu. Până atunci va apare și în magazine noul Sony-Ericsson K630i, un mobil destul de mic (15.5 mm grosime, 97 de grame) cu dotări mai degrabă modeste – dacă facem excepție de conectarea de date prin HSDPA la maxim 1.8 Mbps.

K630i are o cameră foto mediocră (pentru un Sony-Ericsson) de 2 megapixeli fără autofocus sau bliț. Este suportat și transferul de date GPRS/EDGE/3G, cât și conectarea la alte dispozitive compatibile Bluetooth. Camera VGA frontală este folosită la apeluri video 3G. Extensia de memorie este de tip M2 iar autonomia este excelenta, în jur de 9 ore de convorbire. Ecranul lui K630i are rezoluția ca a lui K610i, destul de modest la doar 176×220 pixeli. K630i are MP3 player cu TrackID și receptor radio FM, picture blogging, iar suportul pentru jocuri este asigurat de Java MIDP2 (dar la rezoluția de ecran pe care o oferă jocurile nu vor impresiona). Este compatibil cu sistemele de email de pe Yahoo, Hotmail și GMail cât și instant messaging prin AOL, Yahoo Messenger, MSN și ICQ. La lansare, mobilul va fi disponibil în culorile Havana Gold și Quick Black.
[Sursa: PhoneArena]


Despre acest articol